Si uneori uitam ca ne-am nascut...

Cineva mi-a spus în mod repetat că lumea nu e cum o văd eu și că realitatea e mult mai tristă… Adevărat! Mă bucur, în zăpăceala mea, de lucrurile mărunte și uit de cerșetorii de pe stradă, de bombele atomice și de guvernarea globală. Prefer să mă entuziasmez de sevaletul meu care astepta mereu o culoare noua si de catelusa mea care îmi pune piedică de fiecare dată când merg la bucătărie. Și uit…

E într-adevăr o formă de ignoranță să te axezi pe lucrurile care îți priesc personal și să le împingi afară din cercul intim pe cele care nu îți convin. Dar îmi dau seama acum că avem un sistem de protecție foarte bine pus la punct; uităm pentru că e necesar să uităm experiențele negative! De câte ori ne spunem că dacă moare cineva foarte drag viața n-o să mai aibă niciodată același sens? Și chiar așa e, pentru că în momentul acela simți un gol pe care ai impresia că n-o să-l umpli niciodată, oricâte bucurii ți-ar fi presărate în cale… Dar la fel cum ți-ai promis că n-o să uiți persoana aia niciodată, te trezești așteptând cu cruzime un alt „tren”, unul în care oamenii pe care nu îi cunoști vor avea șansa să umple golurile din tine.

Nimic nu este mai prețios ca uitarea pentru a supraviețui: uităm prima zi de școală în care n-am știut să răspundem corect, exact când voiam să impresionăm pe acel cineva cu ochi albaștri, uităm că am făcut depsire la abonament pentru ca am vorbit ore intregi cu cei dragi, uităm prima respingere a cuiva pe care aveam impresia că-l iubim, uităm că unor persoane le suntem antipatici doar pentru că nu ni se pare nouă normal să nu fim plăcuți de cineva. Dar uităm diplomat, pentru că nici alții, nici noi înșine nu realizăm asta decât foarte rar, în momentele de singurătate sau de șoc, când avem timp să medităm la toate lucrurile care pur și simplu par să nu funcționeze.

Urmand legea firii noastre, mă voi trezi dimineața neștiind ce am uitat și, neștiind, voi începe ziua bucurându-mă de prostiile mele mici, care mă întăresc cu optimism: camera mea e încă alba și aseară am visat că am văruit-o în albastru, catelusa iar doamne non-stop și mananca de nu pot sa o satur, ceasul de peretele din bucatarie încă arată ora 7 și 35 pentru că de câteva zile  am uitat să îi cumpăram baterie, calendarul meu încă nu stă lipit de perete deși l-am îmbrăcat în mod kitschos cu prea mult scoci. Toate micile imperfecțiuni ale fiecărei zile nu sunt decât dovada că viața e frumoasă , cu toate defectele ei… Și, ca să urmez legea firii, voi uita că m-am gândit odată cât de nefericită sunt că încă nu cunosc câte aș vrea să știu… Și voi citi din nou, uitând!

P.S.:Un Paste fericit va urez tuturor!>:d<