Personalitate duală

Am început o carte astăzi... continuarea unui volum de care am fost îndrăgostită cândva: "Mănâncă, roagă-te, iubește ". În primul capitol era un paragraf în care spunea ca pentru a face pe cineva fericit trebuie mai întâi sa fii împăcat cu tine însuți ... nu poți da cuiva fericire dacă nu ai suficienta pentru tine.

La fel e și cu încrederea... iubirea... oare poți să oferi ceva dacă ție nu-ți ajunge ?! 

Educația mea creștină îmi spune ca da... ca dacă vei oferi din puținul tău ții se va întoarce înzecit ... dar oare...dacă oferi din puținul tău unei persoane ...ții se va întoarce înzecit... de la aceeași persoana ?!

Noapte e un sfetnic bun pentru mine...de aia încerc noaptea să dorm... amuzant, nu ?! Cum noaptea îți vin în cap cele mai negre idei și cele mai fioroase gânduri de care uneori scapi... alteori nu... 

Se spune ca unui om căruia nu ii este dor de nimeni este un om tânăr...iar unui om căruia ii este dor de multe este un om cu un suflet plecat departe... mie îmi este dor de bunica mea... mereu când ajung acasă parca o aștept sa intre pe ușa sa o iau în brațe... femeia aia avea cel mai dezvoltat simț protector pe care l am văzut la cineva... îți spunea din prima clipa dacă acel cineva îți e prieten sau nu...dacă sa te ferești de el ...dacă sa ai încredere...și am ajuns iar la încredere... blestemat cuvânt. Îmi aduce aminte de iubitul meu... el nu e blestemat :))  singurul blestem poate sunt eu ...îmi este dor și de el... dar parcă la el e diferit...El e diferit...diferit de tot ce a fost pana acum și îl iubesc pentru asta.  Și nu știu dacă mi e dor de el....cat îmi e dor de NOI... îmi place cuvântul asta... noi... 

Noi doi...aprindem noaptea...la la la

Miruna ...trezește te donşoara... sunt ciudata...jur...sunt ametita ca după o beție cruntă și nu știu de ce...cred ca sunt puțin îndrăgostita totuși...shhh...sa nu mai spui la nimeni ! Rămâne secretul nostru Maria ! 

Ma duc sa mi bag fetele la culcare... Miruna a plâns puțin...nu a vrut sa mi spună de ce...și Maria e prinsa în cartea aia... o să trăiască asa o săptămână două... 

NoaptebunaMirunaMaria ai grija de sufletul tău "intotdeauna"

Roz murdar

Ştiam că nu sunt decât o altă opţiune pentru el, cu toţii suntem opţiunile cuiva şi cu toţii avem la rândul nostru alte opţiuni. Ciudat? Ciudat că ne considerăm între noi bunuri de larg consum? Femei şi bărbaţi, bărbaţi şi femei. Ne place să avem opţiuni, opţiunile ne oferă siguranţă. Datorită opţiunilor putem negocia cu cei care ne consideră la rândul nostru opţiuni.

Ce ciudat! Negociere… în dragoste? E cu adevărat dragoste sau satisfacerea unor nevoi adânc îngropate în noi? Sau poate că suntem nişte victime ale educaţiei, ale imaginaţiei, ale societăţii. E uşor să te laşi sedus de ipostaza victimei: “Nu sunt eu de vină că-mi plac genul ăla de femei/genul ăla de bărbaţi.” Într-adevăr atracţia nu este o alegere, e mai degrabă o predispunere, însă în loc să ne lăsăm duşi de val intervin convingerile limitative: partenerul e suficient de bogat, frumos şi isteţ? Ce slujbă are? Oare va fi acceptat de familie, de prieteni? Cum va arăta viitorul alături de acel partener? E bun la pat? Voi fi suficient pentru el?  Şi exemplele pot continua…

Eram o opţiune pentru el, am continuat să fiu o opţiune până în momentul în care am observat-o pe una dintre tipele cu care se întâlnea. Fără să mă gândesc prea mult m-am comparat cu respectiva. În acel moment am simţit că sunt superior individei respective,  în acel moment el a devenit o opţiune pentru mine. Femeile simt cel mai uşor schimbarea în atitudinea unui bărbat. Cred că la început a fost surprins, apoi a devenit intrigat, în scurt timp am înaintat în opţiunile lui. Nu, încă nu ajunsesem în vârful piramidei, însă simţea nevoia să-mi vorbească mai des, să se întâlnească mai des cu mine, să-mi vorbească mai frumos. Poate că nu ajunsesem încă la nivelul partenerelor cu care se întâlnea dar simţea o schimbare, simţea potenţialul pe care-l aveam, femeile întotdeauna simt potenţialul unui bărbat şi caută să-l ţină aproape. Cred că femeile ar putea fi cei mai buni impresari sau căutători de talente.
Mi-a căutat compania atât de mult încât am exploatat momentul şi i-am oferit o dovadă a abilităţilor mele. Cred că acela a fost momentul când a realizat că el a devenit o opţiune pentru mine.

Odată ce ajungi să identifici nevoile unui barbat e atât de uşor să-l  cucereşti încât e aproape un păcat. Nu există ticăloşie mai mare decât să fii bărbatul care poate satisface nevoia unei femei şi apoi s-o faci. Hmm… Sau e oare ticăloşie mai mare să ai această putere şi să n-o faci?

By Felix Cailean
Tx budd

Scrisoare către iubitul meu

Bună scumpul meu frumos,
Ce mai faci ? Îți merge bine ?
Eu..la fel...prin Iași. .pe jos
Căutându-te pe tine

Simt ca ești pe-aici prin lume
Te caut cu dor și teama
As vrea sa ma strigi pe nume
Dar mereu uiți cum ma cheamă

Sigur eu nu te-am zărit
Dar tu mi-ai furat privirea
Și în  gând eu ți-am zambit
Sperând să îmi furi iubirea

Nu știu dac-ai ochii triști
De la nebune ca mine
În "noi" încă nu exiști
Și totuși mi-e dor de tine

Știu ca știi ca sa iubești
Ca virtutea ta-i răbdarea
Ca ești blând când tu zâmbești
Și mai știu ca iubești marea

Acum nu ești lângă mine
Dar sigur vei fi cândva
Îmi fuge gândul la tine
Dar mai tare inima

Cred în mine si-n destine
Caut și -am sa te-ntalnesc
Am s-ajung cândva la tine
Doar pentru ca te iubesc.

#noaptebunaMiruna

Iubirea e o forță nucleara (D.T.)

Oamenii de ştiinţă
au căzut de comun acord
în legătură cu proprietăţile fizice ale iubirii.

Ei au concluzionat
că iubirea e o forţă nucleară,
fiind una din interacţiunile fundamentale
dintre două inimi şi
având raza de acţiune extrem de mică,
astfel că e nevoie ca sufletele
să stea la o distanţă
mai mică sau egală cu un foton
sau cu nimicurile cotidiene
-care se ştie că au raza
de preamulttimpîmpreună-

Dar vai
distanţele sunt şi ele relative
astfel că x poate fi mai aproapiat de y
decât y de x,
Însă odată ce s-a realizat cuplajul cuantic
indiferent de distanţă,
sufletele sunt armonizate perfect
în aceeaşi stare cuantică.

Totuşi cele mai importante concluzii au fost următoarele:
Nu există emoţie să depăşească intensitatea iubirii,
Pentru a crea orice, e nevoie de un big bang,
Atracţia depinde mereu de distanţă,
Ajuns la temperatura absolută a indiferenţei,
niciun sistem nu poate primi sau accepta iubire
- sau orice alte stări din categoria emoţiilor-
Echilibrul e mereu posibil, chiar dacă entropia creşte,
Energia cu care iubim rămâne constantă
chiar dacă unele variabile se schimbă,
Iubirea poate fi şi vie şi moartă în acelaşi timp
până când nu este pusă la încercare,
Nu poţi ştii niciodată în acelaşi timp
cu precizie
intensitatea ei şi durata de viaţă,
dar cel şi cel mai important

Legile iubirii sunt aceleaşi în toate
sisteme de referinţă însufleţite.


Repost #dee.t

Dacă voiam doar să ucid singurătatea, oricine ar fi fost de ajuns.

Sunt genul de om care crede în totul sau nimic. Care nu cere, pentru că vrea să vadă dacă i se oferă. Care vrea mult, pentru că e pregătit să ofere mult. Care e dispus să aştepte ani după cineva. Şi tocmai pentru că sunt genul de om care încă mai crede în dragostea adevărată şi în puterea ei, în majoritatea timpului sunt singură. Şi e în regulă.

Pentru că dacă voiam doar să ucid singurătatea, oricine ar fi fost de ajuns. Doar că eu nu vreau pe oricine.

Nu vreau pe cineva care să fie acolo doar pentru că aşa se presupune că ar trebui. Să fie cineva. Oamenii nu sunt cârpe cu care umplem golurile. Degeaba ne chinuim să-i potrivim. Dacă nu e el, nu e EL!

Dac-aş fi vrut să fie cineva doar ca să-mi şteargă lacrimile, aş fi avut. Dar eu vreau pe cineva care să mă facă să zâmbesc. Nu e suficient să nu am lacrimi în ochi, dacă nu am un zâmbet pe faţă.

Dacă voiam pe cineva cu care să mă plimb de mână prin parc, oricine ar fi fost de ajuns. Dar eu vreau pe cineva cu care să mă plimb de mână prin viaţă.

Oricine ar fi fost de ajuns dacă mi-aş fi dorit doar o prezenţă. Doar un cineva. Doar un corp. Dar eu vreau un suflet. O inimă. Pentru totdeauna.

Atunci când vrei pe cineva care să-ţi facă singurătatea mai suportabilă, este uşor de găsit. Şi de cele mai multe ori, nimereşti tot pe cineva care caută să-şi ucidă singurătatea. Ne pricepem, ca oameni, să stăm doi câte doi, oameni singuri. Avem impresia că aşa e mai uşor de suportat… Ne amăgim.

Dac-aş fi vrut doar ca să-mi ucid singurătatea care muşcă zi de zi din mine, m-aş fi aruncat în braţele primului bărbat mai răsărit. Şi n-aş fi greşit cu nimic. Multe o fac. Mulţi o fac. Numai că… aş fi fost în braţele nepotrivite. Şi-ar fi devenit inconfortabile la un moment dat. Şi-aş fi realizat că am greşit, de fapt. Faţă de mine. Faţă de el. Faţă de iubire.

Vezi tu, e greu câteodată să fii singur. Să crezi în ceva în ce multă lume a încetat să mai creadă. Dar să-ţi spun un lucru: dacă voiam doar să ucid singurătatea, oricine ar fi fost de ajuns. Dar asta ar fi însemnat să ucid şi iubirea, o dată cu această alegere.

Neutru

acum un an am început să merg la terapie
pentru că eram bolnavă de iubire.

psihologul m-a întrebat la finalul şedinţei
 cum vezi sentimentele?
ce reprezintă ele pentru tine?
i-am spus că nu mă pricep la comparaţii, dar pentru mine

sentimentele sunt un labirint al creierului
mai mult sau mai puţin complicat
care duce la înţelegerea sufletului.

frica, de exemplu, e un labirint prin care se trece greu
pentru că mulţi pereţi se aruncă în faţa ta
şi te orbesc câteva secunde...
doar la final,când priveşti înapoi
realizezi că drumul era drept.
fericirea? mă întreabă.
îi spun că nu există acel labirint încă,
e în construcţii.
îmi spune că va trebui să ne vedem de două ori pe lună.

acum două luni psihologul mă întreabă
cum a evoluat relaţia cu el?
ce reprezintă el pentru tine?

îi spun că nu ştiu prea bine să explic,
dar voi încerca o comparaţie.
e ca şi cum eu sunt statele unite, iar el groenlanda,
încă nu un stat independent.
până acum am cumpărat petrol de la ţările arabe,
dar preţul pe care trebuie să îl plătesc devine prea scump...
simt că un război e gata să pornească înăuntrul meu
şi el e singurul care l-ar putea opri.
dar sufletului lui e de gheaţă
şi simt că nu pot ajunge la el.
îmi spune că nu mă pricep la comparaţii
şi că va trebui să ne vedem de două ori pe săptămână.

acum o săptămână psihologul a vrut
să încercăm din nou un experiment.
el va spune un cuvânt sau o expresie, iar eu
prima idee care îmi vine în minte auzind-o.
aţă dentară. pedanterie.
cafea. dimineaţă.
fericire. pace.

mi-a dat foaia cu răspunsurile mele
de acum un an.
sărut. nopţi lungi. iubire.

îmi spune adio, domnişoară,
ai înţeles.

Repost #DI

Prietenie între un bărbat și o femeie nu există. Între ei poate fi pasiune, admirație, antipatie, dragoste, dar nu prietenie.

Ceea ce ai aproape, începi să prețuiești. Ceea ce cunoști mai bine decât tine, începi să admiri. Ceea ce vrei aproape cu fiecare zi mai mult, începi să iubești. Așa e și cu prietenia între un bărbat și o femeie. La început totul e frumos. Te cunoști la o cafea sau pe o rețea de socializare, vă știți din copilărie sau sunteți din aceeași gașcă de prieteni. Începeți să discutați, vă dați sema că aveți interese comune și că vă potriviți cuvintele și sfaturile. Așa ajungeți prieteni buni. Vă spuneți despre poveștile voaste de viață și de dragoste și vă simțiți bine. Până unul dintre voi cedează și îmbrățișează mai strâns pe celălalt. Până apare primul sărut, dat din greșeală la o beție sau din pasiune ascunsă. Cer e că până aici a fost cu prietenia. De acu încolo apare dragostea sau suferința unuia, la refuzul celuilalt.

Prietenie între un bărbat și o femeie nu poate fi. Există o mică, dar mică șansă ca între cei doi prietenia să rămână pe viață: când ambii sunt fericiți. Când ambii au familiile lor, copiii lor, lumea lor și se văd pur și simplu o dată în lună la o cafea. Dar într-o lume plină de regrete e puțin probabil să fie așa. Un bărbat este prietenul unei femei până nu îi descoperă privirea altfel decât de obicei. Până nu îi urmărește colțul buzei și mersul moale alături de el. Atunci lucrurile se schimbă. Cum se schimbă și la o femeie totul când, suferind sau trăind un moment de singurătate, el e aproape și îi demonstrează cum e să fii bărbat adevărat. Atunci ea începe să-i placă de el. Și poate să tacă, să nu-i spună, dar cu atât neliniștea va fi mai mare.

Bărbații și femeile sunt făcuți să se potrivească emoțional și fizic, să-și îmbine caracterul și lumea în același univers al dragostei. Altfel nu e decât o scurtă perioadă de relaxre și înțelegere, înainte de perpecerea ei sau a lui că nu poate fără celălalt. Sau invers, că nu îl mai vrea alături. Prieteniile mereu au fost un start pentru relațiile sincere și de durată, pentru căsătoriile în care ambii erau siguri pe ei sau pentru despărțirile amare, când unul dintre ei nu poate oferi mai mult decât o amiciție frumoasă iar celălalt nu poate accepta mai puțin decât un început de dragoste.