Sunt zile în care te simţi atât de singură,în care simţi că nimeni nu te înţelege sau te ascultă, în care crezi că totul merge prost. Niciodată nu am renunţat până când dezamăgirea nu a atins cote maxime,până când ura celorlalţi nu m-a afectat. E una din zilele în care nu ştiu ce simt,nu ştiu în cine să mai am încredere,nu ştiu ce-i cu mine. E greu când realizezi că persoanele de la care te aşteptai mai puţin te-au rănit şi te-au aruncat la gunoi ca pe o păpuşă cu care s-au jucat destul.Din mulţimea de prieteni pe care o aveam,am mai rămas cu 2-3 pe care mă mai pot baza. Mereu am fost eu de vină pentru tot,mereu am fost de vină pentru greşelile altora. E vina mea,în totalitate.. pentru că niciodată nu am ştiut să mă impun în faţa celorlalţi, niciodată nu am reuşit să nu mă gândesc la cel de lângă mine mai mult decât la mine,niciodată nu am ştiut să am grijă pe mâna cui ajung sentimentele mele. Mi-e dor de momentele când ţipa mama la mine să mă culc,iar eu nu vroiam pentru că erau desenele mele preferate la televizor,mi-e dor de atunci când îmi luam păpuşa preferată la şcoală, mi-e dor de atunci când nu adormeam plângând din cauza băiatului pe care-l plac,mi-e dor de atunci când nu ştiam ce e aia “suferiţă” sau “iubire”,mi-e dor de clipele când eram cu zâmbetul pe buze toată ziua şi nimeni nu mi-l putea fura,mi-e dor de clipele când cel mai bun prieten ,era cel imaginar,mi-e dor de tot ce-a însemnat cândva COPILĂRIE. Mi-e dor de tot ce-am avut şi am pierdut …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu