Oamenii pierd. Pierd petru ca au avut indulgenta prea manifestata..atunci cand iubesc, cand sunt disperati, cand iarta, cand striga, cand lasa mainile in jos, cand traiesc.
Nu inteleg ce putere trebuie sa ai sa minti, permanent, mereu, intotdeauna. Sa minti seara, sa minti dimineata. Sa pui minciuna in noapte buna, in sarut, in revedere, in ochi, in ganduri si in tot, in tot.
Si la urma?!
La urma un “ai grija de tine” umplut cu cica o sumedenie de regrete.
Nu-mi pare rau de nimic, insa nu as refuza si o usoara amnezie temporara, pentru a-mi goli creierul si a-i oferi libertate.
Sunt asa de egoista, ca dac-as avea sansa sa ma intorc inapoi sa repar ceva, nu as face-o.
Nu inteleg ce putere trebuie sa ai sa minti, permanent, mereu, intotdeauna. Sa minti seara, sa minti dimineata. Sa pui minciuna in noapte buna, in sarut, in revedere, in ochi, in ganduri si in tot, in tot.
Si la urma?!
La urma un “ai grija de tine” umplut cu cica o sumedenie de regrete.
Nu-mi pare rau de nimic, insa nu as refuza si o usoara amnezie temporara, pentru a-mi goli creierul si a-i oferi libertate.
Sunt asa de egoista, ca dac-as avea sansa sa ma intorc inapoi sa repar ceva, nu as face-o.
Poate mandrie?!
..sau durere.
..sau durere.
Refuz sa cred ca gresesc, sa sper si sa astept.
Unde sa gresesc?!
Acolo cand, de obicei oamenii spun ca niciodata nu vor rani, insa o fac in cel mai direct mod, in partea stanga. Sau acolo, cand merg vorbe aruncat-n minte, strangere usoara de maina si o mica promisiune neaccentuata, ca va fi bine,micuta, va fi bine.
Ce sa sper?!
Ca revin toate la normal? Da, ele revin, dar trece timp, vin oameni noi si noi crestem spiritual.
Speranta e cea mai prosteasca stare si e un echivalent al minciunii. E asteptare. E absurd. Absurd ca crezi si stai, stai, stai dracului si astepti sa-ti vina trecutul in prezent. Cum?
Je ne rêve plus.
Sa astept?!
Am asteptat in rand dupa pantofi si faceam mofturi ca nu-mi plac, apoi pe drum am vazut un om fara picioare.
Chestia e ca timpul trece si noi ne imbogatim caracterele faciale cu cate un rid, unul mai pronuntat, altul mai sters, celalalt amprentat in suflet, unul in minte.
Nu, nu sunt pesimista, pentru ca mereu vad paharul pe jumatate plin cu apa si nu gol. Insa, nu poate merge vorba de optimism intr-o chestie ca tradarea a doua suflete, a doua minti.
Eu niciodata nu tin pe nimeni…pentru ca cel ce nu iubeste mereu cauta motiv sa plece si cel ce iubeste ramane. Simplu, ramane.
Unde sa gresesc?!
Acolo cand, de obicei oamenii spun ca niciodata nu vor rani, insa o fac in cel mai direct mod, in partea stanga. Sau acolo, cand merg vorbe aruncat-n minte, strangere usoara de maina si o mica promisiune neaccentuata, ca va fi bine,micuta, va fi bine.
Ce sa sper?!
Ca revin toate la normal? Da, ele revin, dar trece timp, vin oameni noi si noi crestem spiritual.
Speranta e cea mai prosteasca stare si e un echivalent al minciunii. E asteptare. E absurd. Absurd ca crezi si stai, stai, stai dracului si astepti sa-ti vina trecutul in prezent. Cum?
Je ne rêve plus.
Sa astept?!
Am asteptat in rand dupa pantofi si faceam mofturi ca nu-mi plac, apoi pe drum am vazut un om fara picioare.
Chestia e ca timpul trece si noi ne imbogatim caracterele faciale cu cate un rid, unul mai pronuntat, altul mai sters, celalalt amprentat in suflet, unul in minte.
Nu, nu sunt pesimista, pentru ca mereu vad paharul pe jumatate plin cu apa si nu gol. Insa, nu poate merge vorba de optimism intr-o chestie ca tradarea a doua suflete, a doua minti.
Eu niciodata nu tin pe nimeni…pentru ca cel ce nu iubeste mereu cauta motiv sa plece si cel ce iubeste ramane. Simplu, ramane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu