Lipsa asta de curaj de ati arata sentimentele, starea tulburatoare de a incerca sa reflectezi ceea ce simti, idiotenia asta care se numeste frica…frica de nimic. Frica de a nu te expune in fata unui om pe care il consideri prieten, frica asta e o prostie. Teama asta devine ceva obisnuit si duce la regrete. Regretul ca nu ai putut sa-I spui cuiva cat tii la el, cat de mult inseamna pentru tine e absolut naucitor.
Si cand esti la final, cand cel drag e dus…atunci te opresti si iti ceri explicatii. De ce nu i-am putut spune? Ce m-a impiedicat? Ce cataclism a facut asta? Raspuns: Idiotenia mea.Prostia omeneasca.
Si azi stau, doar stau…si ma gandesc: Daca nu !?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu